Şobolibozaurul, poem epic

continuare...

Şobolibozaurul renăştea,
Din Lună cădea,
Pe Pământ ajungea,
Nebunia din nou începea.

Era mai groznic oare
Cu fiecare reîncarnare?
Se lăsase tăcere...

Şobolibozaurul Cel Iubit,
De către toţi era hulit,
Îl voiau răstignit.

De-această-ncercare,
Avea spre purtare,
Un şorţ mare,
Şi-o bonetă.

Aşa că muncea,
Bucătar devenea,
Creatura monstroasă gătea,
Mai zi-mi un cuvânt să se termine-n a!

Dar se-aude de-un erou mitic,
Născut şi crescut de-un pitic,
Care se-ascunde şi doarme-n urzic*
Venit să-mi omoare Şobolibozaurul mic?

Nici vorbă, marele meu balaur,
Ai să mori înecat în propria-ţi ciorbă de taur.

*urzic: aici, copac în care cresc urzici;