Ştiu, nu e vineri, dar ceea ce mi s-a întâmplat week-end-ul ăsta a fost absolut ieşit din comun. Am povestit la un moment dat despre un
studiu care a avut ca efect adoptarea zilelor de miercuri şi de luni ca zile ale poeziei limerick respectiv haiku. Se pare că un studiu recent, venit ca răspuns la
studiul britanic mai sus menţionat, realizat de către Prof.Dr. Lutoidi Iulutas de la Universitatea Boliviana Lacul Pipikaka, atestă faptul dovedit ştiinţific că ziua de vineri este o zi a şovăielii. Pentru a înţelege mai bine metodele prin care s-a ajuns la această concluzie, voi rezuma mai jos faimosul studiu:
"Vaca face Muu.
Oaia face Bee.
Câinele face Ham.
Pisica face Miau."
Iată, deci, că la cele două zile se adaugă ziua de vineri, Zi a nuvelelor foarte scurte. Oricum, la zilele de luni şi de miercuri nu v-aţi înghesuit, poate asta va fi mai simplu. Merită încercat, altfel mă lăsaţi să mă amuz singur la încercările mele, ceea ce m-am obişnuit deja să fac (ce ipocrit sunt - 300+ vizitatori, conform blogger; acum mă şi laud)! Am mail, număr de telefon, facebook, messenger, cutie poştală şi mă puteţi găsi cel mai des în lume. Iată cum stau lucrurile pe lung:
Very Short Stories este un concept aproape deloc cunoscut, pornit de la Hemingway care a scris la un moment dat, în şase cuvinte: "For sale: baby shoes, never worn." şi a numit-o cea mai bună creaţie a lui. It's as simple as that! Tema este aceeaşi ca în celălalte zile, bucurii, dezamăgiri ale zilei sau, pentru că este sfârşit de saptămână şi început de week-end, retrospective, aşteptări. Dacă nimic nu merge, scrieţi în ce limbă vreţi despre orice! Reguli:
Aşa că vă aştept să vă alăturaţi distracţiei, nu uitaţi regula generală: dacă ai citit ceva ce ţi-a plăcut, eşti obligat să scrii şi tu ceva - now that's karma! Bun! Dacă măcar asta merge, punem şi ziua poeziei dadaiste! Şi ce idei mai aveţi voi!
Haidi!