Stats Counter

miercuri, 3 noiembrie 2010

Poetry of The Common Fellow (New Section Grand Opening!)

Am mutat toate poeziile în noua secţiune intitulată frumos: e scris şi sus, nu-mi place să mă repet. Puteţi continua să încercaţi să transmiteţi cât mai mult în cât mai puţine cuvinte, însă de acum nu veţi mai fi restricţionaţi de către cele trei zile şi nici eu nu voi mai simţi nevoia să mânjesc pereţii blogului de fiecare dată.

Noile poezii vor fi postate aici şi apoi mutate acolo. Simţiţi-vă liberi să împărtăşiţi gânduri în oricare din locuri.

Enjoy!

Niciun comentariu:

Vorbe scurte

Nu aştepta tot timpul să apară ceva nou. Sunt sigur că sunt unele vorbe care ţi-ar plăcea, ascunse prin arhivă. Un pic mai jos sunt secţiunile şi acolo ai ce citi cu siguranţă. Aceeaşi filozofie o poţi adopta şi în viaţa de zi cu zi. Poate ceea ce-ţi doreşti cel mai mult stă lângă tine, chiar sub nasul tău, de atâţia ani.

Vorbe scurte

Când vei fi bătrân blogul ăsta va fi vintage.

Vorbe scurte

Am un pahar de plastic. Şi în paharul de plastic mai am un pahar de plastic. Am pus două ca să nu mă frig de la ceaiul fierbinte. Ce interesant că "frig" poate exprima căldura extremă.

Prognoza meteo: Lună prezintă