Fântâna

O casă departe de casă. Un loc etern al purificării, refugiul celor însetaţi de viaţă. Un loc al amintirilor, veşnic emanând fericire. Un elogiu pentru cei pierduţi de drum, uitaţi de vreme, îndrumaţi prost de trecut. Timpul se pierde, căldura se adună şi dintr-un cocon răsare-un nou început. Te cheamă şi, dacă ajungi, uiţi de tine şi de toţi cei din jurul tău. Egoismul pune stăpânire pe tine şi te poartă într-un lin dans al norilor, către ceruri, şoptindu-ţi calm într-o ureche... devii nihilist. Tot ce poţi vedea eşti tu... devii narcisist. Şi dacă asta se va întâmpla, însăşi pietrele din care-i este alcătuită fundaţia se vor ridica să te doboare şi însăşi apa-n care te vei pierde se va strădui să te atragă într-un puţ adânc - abisul - pe un lung drum care nu are mijloc şi sfârşitul nu i-a fost încă atins. Pe drumul care-ţi înşiruie, într-o lungă rânduire de secvenţe, viaţa. Un drum departe de orice drum, departe de casă.